Si ninge…

Stiu, pare greu de crezut dar a inceput sa ninga si la noi… in Bucuresti, si da ninge si ninge, si iar ninge… Dar eu nu mai sunt la fel de fericit, nu mai zambesc ca atunci cand eram copil si in fiecare zi din luna Decembrie ma trezeam doar sa privesc pe geam sa vad daca nu cumva totul s-a transformat in alb. Inca mai fac chestia asta… si anul asta mi s-a intamplat… sa descopar ca de fapt totul era alb de dimineata… dar totusi ceva lipsea… nu eram la fel de bucuros ca in timpul copilariei, nu mai aveam zambetul acela tamp, si inocent si oarecum simteam ca-mi pare rau… ca ma departez de copilarie. Dar acolo in sinea mea eram bucuros si inca sunt bucuros ca ninge… intotdeauna mi-a placut ninsoarea… si cu cat stratul de zapda mai gros cu atat bucuria era mai mare.
As vrea… as vrea sa ma mai pot bucura inca o data asa cum o faceam odinioara, as vrea sa mai am loc in sanie si sa merg la derdelus cu prietenii…
„Iarna a copilariei” imi lipsesti!

Dar stii ce e frumos? Ca inca ninge, si e asa de minunat, orasul parca devine mai linistit, mai putin zgomotos, totul se invaluie intr-un aer de melancolie, de calm…
Ce-mi place cand ninge…